Articolele mele

De ce? … Viața e o BINECUVÂNTARE!

…Și mai știi ceva?IMG_3069

Viața e prea frumoasă să o lăsăm neprețuită, netrăită așa, în cel mai frumos  mod posibil!

Înțelegi tu, oare, cum se poate întâmpla asta? Îți spun eu! …trăind cu adevărat, simțind până în adâncul sufletului… Și știi de ce? …Pentru că totul este un proces! (îmi amintesc că am auzit asta, clar și răspicat, acolo, departe, peste ocean, de la una dintre bucătăresele ce ne hrănea, o femeie simplă, dar respectată, un om ce pune tot sufletul în ceea ce face… iubește și dăruiește)… Toate trec, și în special, foarte repede, tot ce e frumos!

IMG_3275

De ce  să nu ne bucurăm cu adevărat?

IMG_3066

De ce să nu simțim?

De ce să nu fim oameni, într-adevăr?

De ce să ne ținem legați cu lanțuri, să nu ne exprimăm așa cum simțim,  în toate modurile în care simțim?

De ce să ne privăm de esența vieții zăbovind  asupra celor ce vor fi gândite, sau chiar exprimate de către ceilalți în legătură cu modul nostru de exprimare, a ceea ce simțim, a ceea ce sufletul nostru naște, trăiește și viața noastră, cu totul?

De ce să nu primim totul așa, cu brațele deschise, înțelegând că toate se întâmplă exact cum e bine pentru noi, nu cum ne dorim noi neapărat, cu încăpățânare.

De ce să nu avem răbdare și încredere, că cineva, acolo sus, are grijă de noi, că ne este aproape și că toate le vom înțelege la momentul potrivit, că toate vin la momentul potrivit, așa cum s-a întâmplat și până acum și că dacă suntem suficient de deștepți vom fi cei mai fericiți cu viața care am trăit-o deja, pe care dacă am avea ocazia, nu am schimba-o sub nici o formă.

IMG_3058

De ce să nu strigăm în gura mare ,,Mulțumesc!” oricui… tuturor! …Pentru că se află în viețile noastre, pentru că ne zâmbesc, pentru că ne iubesc, sau simplu… pentru că există, sau LOR, că ne-au creeat, ne-au dat viață, suflet, și ne-au crescut, ne-au hrănit, ne-au educat, ne-au îmbrăcat, ne-au sfătuit, ne-au oferit un umăr pe care să plângem și să ne eliberăm de emoție prea puternică, fie ea de tristețe sau bucurie imensă… ne-au oferit mâini de care să ne ținem împreună, brațe în care să tremurăm sau să adormim, poate chiar trupuri la pieptul cărora să stăm neclintiți privind cerul înstelat într-o noapte senină și târzie de vară… ne-au oferit ochi în care se ne pierdem gândurile, să trăim melancolia sau din spatele cărora să furăm, asemeni copiilor, speranța viselor de ,,imediat”… nu de mâine…

IMG_3132

IMG_3139

Eu mulțumesc mereu, prin simplul fapt că iubesc și accept cu brațele, mintea și sufletul deschis…IUBIREA! Eu dăruiesc și asta îmi e de ajuns… ne este tuturor! IUBIRE și DĂRUIRE!

VIAȚA ESTE O BINECUVÂNTARE!

Dar ce merită primit frumos, prețuit! … Haideți să trăim frumos!

Îți amintesc acum și oricând, că te iubesc! Zâmbește și te bucură!

Ești iubit, om drag, suflet frumos!IMG_3020

Cu deosebită emoție,

Carmen cea cu vise și visuri crețe… ❤

P.S: Milioane de mulțumiri prietenului drag,HUSAR PAUL, nebunici, așa ca mine, care pune tot sufletul în ceea ce face, după cum puteți observa atât în pozele din acest articol, cât și în poza de pe coperta primei mele cărți, un fel de copilaș al meu, ce îl port mereu cu mine <3. Curând vă voi povesti mai multe despre el și pasiunea sa pentru fotografie și nu numai… Pe curând!…

… Mai… ianuarie

Mai dă-mi o pagină din povestea ta și una din povestea noastră!…

Mai dă-mi trăiri cu turme de elefanți în loc de fluturași! …

Mai dă-mi acel ceva ce nu l-am mai trăit vreodată… trăire cu adrenalină, emoție, cap în nori și ceață, căci deja nu mai știu de unde vine senzația de nefoame și apoi o alergie bruscă la mâncare delicioasă și proaspătă, manifestată prin văi și vulcani de energie…

,,-Mai bine stau pe scaun decât să mă ridic”… simțind că picioarele au plecat și m-au lăsat acolo. Pășeau poate deja prin orașul aglomerat spre un ,,tine” apropiat… și asta pentru că ,,am uitat că urla sălbăticia în mine”, dar și eu uitasem să o mai ascult până când ai venit tu și i-ai luat lanțul, ai rupt tăcerea prin cuvinte firav de potrivite, amețitoare, roșii și însuflețite de curenți…

M-am golit de trăiri ca apoi să vi tu și să îmi răstorni lumea, să o scuturi bine de rămășițe și să o condimentezi picant, să o pui la cuptor, la temperatură constant crescândă …

Și dacă ai venit,mai stai!… mai bucură-te bucurându-mă, bucurându-ne! …O veșnicie de etern

Din visurile fetei crețe, dintr-un început… de lună rece, dar cu vreme bună…

Cât de frumos este un om?

Cât de frumos este un om? Cât de frumos îl vedem? De câtă frumusețe poate să dea dovadă și de ce?

Un om este frumos pentru sufletul lui, iar atât este de frumos cât lasă să se vadă și cât noi avem suflet să vedem!

Ne apropiem de oamenii pe care noi îi considerăm frumoși, oameni pe care îi apreciem cu adevărat pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce sufletul lor a adunat, exprimă sau deține și pentru că avem încredere că va fi… orice, dar știm că frumos, autentic, pur!

Găsim acești oameni la un moment dat în viața noastră, ei ne găsesc pe noi, sau pur și simplu ne întâlnim undeva la mijloc, ca și cum ne-am fi căutat de o viață sau niciodată, pentru că undeva în interiorul nostru știam că o asemenea legătură se apropie.

Trăim momente magice alături de ei, inexplicabile și realizăm că îi iubim necondiționat, pentru că sunt, pentru că există!

Poate nu sunt multe aceste legături, dar cu siguranță, există, pentru că eu am trăit asta! E vorba despre un trup pe care nu îl ai aproape, cuvintele nu sale le auzi mereu, dar sufletul îl simți aproape și doar când te gândești la ea, zâmbetul îți surâde și sufletul tău e bucurat!

Pentru tot ceea ce ființa ta înglobează, iubită prietenă, te apreciez!

A ta prietenă cu vise și visuri crețe!

Te iubesc, astăzi, 31 ianuarie 2018 și-n fiecare zi, mulțumindu-ți că exiști, transmițându-ți tot ce e mai frumos: pace, liniște, împlinire sufletească prin iubire multă și continuă, sănătate tuturor și bucuria ta pură pe care să o molipsești tuturor!

Să nu uiți!

,,…-Să nu uiți!….
-Ce să uit?…

-…de notițe…!
-Nu… n-aș putea face asta!”

Trăiesc una dintre cele mai nebune nopți, cele mai nebune momente din viața mea, și nu, nu sunt în niciun loc special, nu mă aflu lângă nimeni special… sau poate mint! Sunt într-unul dintre cele mai intime locuri în care aș putea fi, iar sufletul meu a trăit una dintre cele mai intime flăcări… Mă aflu într-o cameră micuță, cu o priveliște minunată a munților din care se naște ,,marea de la munte”… marea liniște, marea pace, marea iubire, …de sine, de tot, de împlinire, de inspirație, de fericire!

,,-N-ai fi crezut! Dacă ți-ar fi spus cineva, n-ai fi crezut!”
…Nu n-aș fi crezut că sufletele noastre pot face dragoste în absența trupurilor noastre, în absența unui moment lung așteptat în care au existat țineri în frâu, mângâieri aproape de continuare și apoi, doar apoi să se unească într-u` adevăr…

…Nu, n-aș fi crezut că pot să iubesc senzația pe care un ‘necunoscut’ atât de diferit, special, al sălbăticiei carnale, dar domestice, un necunoscut al vânturilor dorului și al furtunii de adrenalină pot aduce sângelui un asemenea flux, o asemenea presiune… lichidul dulce-vișiniu al paharului aproape plin sorbit aproape încet, cu tălpile reci dar cu fiori bolborosind a strigăt! E fericire! A mea sau a tuturor cu care o împart deja! E fericirea mea ce se înmulțește în fiecare clipă! Doamne ține-mi libertatea aceasta! Ține-mi dragoatea de tot și de toate, de ceea ce-a adus-o și de ceea ce o ține! Un mulțumesc etern, spre cerurile zorilor, spre stelele nopților strălucitor de reci, senine, spre mugurii de primăvară-rod al pământului ,,Mamă”, spre frunza mucegăită reîntoarsă spre tot ce-i pur, spre tot ce-i negru și alb, spre tot ce-i liniște și pace!

Iubirea să domnească și pace va fi pe pământ!

Iubirea să domnească și bine ne va fi tuturor!

Fata cu visuri și realități crețe…

Toaca, 18 ianuarie 2018…

P.S:…Mulțumiri pentru trăiri și inspirație!

IMG_2870

Zburând, plutind…

De-ai fi acum ca altcândva…

De-ai fi acum ca-ntodeauna…

Aș fi și eu, am fi și noi,

Cum e în fiecare toamnă bruma…

Am fi tot reci, tot trecători

Prin viață și prin umbre vechi,

Două simple adieri

Ca doi curenți rătăcitori…

Și-așa zburând nestingherit

Peste tot și nicăieri

Cu gânduri multe și mărunte

Ce au fugit de sufletele noastre,

Să nu-ți mai pese că ești om!

Să nu ne pese că pierim,

Căci noi zburăm și azi și mâine

Și vom zbura mereu, plutind!

Carmen-Ioana Frandeș,

20 noiembrie 2017,

Valea Gurghiului

… de munte

Printre piscuri cum coboară

Rătăcit, gonind spre vale

C-o ușoară amețeală

Pietrele-ocolind în cale…

Tot gândește, tot visează

La o pace pământească,

La ce-n urma lui creează

Minunea dumnezeiască.

Mai tresare, mai zvâcnește

Viața muntelui arată

Din natura ce pălește

Toamna vieții ca o artă…

-Nu pleca! Nu mă lăsa!

Strigă muntele!… tăcere…

Strâinarea de-i afla,

Nu-i găsi altă avere!

Nu-i găsi și nu-i avea.

Ce-ai avut l-al tău izvor

Când codrul se oglindea

Și luna-ți cânta cu dor…

Carmen-Ioana Frandeș,

17 noiembrie 2017,

Toaca

A mai trecut…

A mai trecut o zi, a mai trecut o sãptãmână și a mai trecut un an…

O altă zi în care mi-am propus să-ți scriu ție, om frumos cu suflet cald, ție, cel ce ți-ai făcut timp pentru mine, în urmă cu o săptămână când îmi dedicai flori luminoase de sănătate, de bucurie, dragoste, liniște și respect, buchete frumoase care să îmi însoțească zilele…

O săptămână în care s-au întâmplat multe, în care energia s-a scurs în direcții diverse, dar o săptămână care astăzi m-a adus în fața sufletului tău!

Îți mulțumesc astăzi și mâine pentru tot ce-ai fost, ce ești și ce vei fi! Îți mulțumesc pentru că ești părtaș în viața mea, cu mai mult sau cu mai puțin, dar cu siguranță m-ai adus aici, exact cum sunt, învățând, cu speranță…

Printre toate ce mi le doresc, e sănătatea pentru toți, bunătatea sufletească, răbdare înmulțită, pace și multă iubire pentru tot aproapele și omenirea, căci aceasta e sigura soluție…. liniște pentru noi, pentru suflete și pentru cântec, contemplare și împlinire!

De ai citit acest pasaj, îți mulțumesc din nou și iarăși! Fii fericit! Iubește cum n-ai mai iubit și iartă, visând la un nou ciripit în primăvara care vine cu toate florile la tine!

Dar pân-atunci, perioada asta, fă pași mărunți sădind speranță că fiecare moment ce vine îl trăiești cu gingășie!

La mulți ani… ȚIE!

C. F

Un tablou…de inspirație

Drum de toamnă pietruit,

Gard de lemn de un deceniu

Un tablou mucegăit

Atârnat în cui de-un geniu…

Si din ceruri cum se lasã,

Obosiți și cu cenușă

Norii grei și plini de ceață

În furtună de pănușă.

Verdele pornit din iarbă,

Urcă-ncet spre deal închis,

Ajungând pășind spre barbă

Grizonând un fir deschis.

Și de calci desculț pământul

Închizi ochii ca să-l simți

Inspirându-i greu și cântul

Dintr-un vals de crengi cuminți.

Nu-i de-atins și nici de zis…

Nu-i să-l vezi și nici de luat..

Că-i de pus în gând deschis…

Și de suflet de furat…

Carmen-Ioana Frandeș

30 oct. 2017 Valea Gurghiului

De vrei…

Când luna-mi luminează calea
Și doru-mi taie răsuflarea,
Să-mi fii tu mie alinare
Și să-mi asculți a mea strigare!
Să-mi fii tot ce mi-ai fost vreodată…
Un baiat cu ‘doar’ o fatã!
Să-mi fii tot ce-am visat cândva…
Un simplu om, un careva!
Și chiar de-mi vii din depărtare…
Haide-mi desculț și hai călare!
Și dacă nu vii ca să stai, să pleci!
Să pleci lăsând doar urme reci.
Să nu mai vii numai să treci
Să lași deranj într-un vechi beci!
De vrei să fii doar musafir,
Să nu-mi aduci nici trandafir!
Păstrează-l pentru când va fi,
Pentru când chiar vei iubi
Să-l dăruiești cu gingășie
Și-apoi… ce dulce feerie!
De vrei să pleci, de vrei să stai,
Nu-mi cere multe! Nu fii scai!
Trăiește clipa! Fii prezent!
Și nu iubi concomitent!
Iubește cu toată ființa!
Simte cu toată putința!
Fii tu!…fără să-ți fie teamă..
Iubește, ca și cum ai fi o mamă! 

Carmen-Ioana Frandeș
3 august 2017, 05:02

Dor de-mpărtășit, dor de ACASĂ! 🇷🇴

Lasă viața să te-adune
Și-apoi să vezi ce-ți poate spune…
Și-apoi copile, fugi ușor
Să simți pământul doar în zbor
Pășind cu pașii cei mărunți
Pășind spre anii cei cărunți.

Și nu uita! 
,, Viața asta nu-i a ta!”
De nu ai suflet de iubit
Și dragoste de-mpărțit
Te duci gonind spre bătrânețe
Și nu vei ști ce-i aia tinerețe! 

       

Din depărtări cu gând mereu acasă, vă scriu din gânduri și trăiri! N-am să vă mint zicând că-i bine și nu trăiesc din amintiri! E provocare să pot din nou să zburd și să zâmbesc, acolo unde toți au griji, acolo unde simți că ceva moare nu puțin câte puțin, ci mult ș repede. 

Vă voi spune vouă, celor ce citiți, că mă bucur că vă pot împărtăși trăirile și le puteți înțelege pur. 

Bucurați-vă de viața acasă! Strângeți-i pe cei dragi în brațe, spuneți-le cât de mult îi iubiți și fiți fericiți că sunteți români, că v-ați născut acolo unde lucrurile mai sunt încă pure, cu un praf de țară, cu bunici ce vă așteaptă la fiecare sărbătoare sau vacanță, sau în adevă în fiecare zi, pentru că pentru ei, orice zi în care ne au aproape, înțeleg cu înțelepciunea lor că este o sărbătoare! 

Fii simplu și trăiește autentic! De ești om bun, vei înțelege că fericirea stă în sănătate, dragoste, familie, suflete frumoase, înțelegere, credința ta și speranță! 

Cu drag și dor, 

Fata cea cu visuri crețe… 

Carmen-Ioana Frandeș

3 august, Callicoon, NY.