Cufărul cu amintiri

Spuneam atunci că refuz să mă gândesc la copilăria viitorilor noștri copii și ce vor spune la maturitate, ce-și vor povesti…

Va fi oare posibil ca ei să mai aibă parte de momente poleite cu praf de  țară?

Îmi amintesc cu un drag deosebit cum fugeam prin curtea bunicilor, pe dealuri și ulițele satului , exact cum îmi imaginam când citeam poeziile lui Alecsandri sau Coșbuc.img_0387-1

Mă trezeam în camera în care focul mocnea deja în teracota înaltă sau care nu obosise toată noaptea. Vedeam lumina din bucătărie  prin crăpătura perdelei. Bunica, trezită demult, împrăștia miros de mâncare și cosea o față de masă între timp. Era încă noapte și o întrebam ei de ce nu îi este somn. Îmi spunea că nu mai poate să doarmă, iar eu acum aș vrea să caut  o metodă care să mă facă să sar din pat dis de dimineață.

Zăboveam acolo și apoi priveam cu nasul lipit de geam la soarele de afară. Voiam să îmi întâlnesc verișoara și să ne luăm sacii, să îi umplem cu fânul din șură și să fugim pe deal. Bunicului nu îi convenea că stricam hrana calului, dar fie, spuneam ,,doar puțin”. Ni se spunea că este frig și că soarele este ,,cu dinți” , dar dacă suntem cuminți vom putea ieși la amiază. Câte râsete, năsucuri roșii și trupuri fierbinți de la atâta agitație , dar degete și piciorușe lemn. Ne întorceam atunci la foc. Vechea plită avea din nou mâncare și iubeam să scot centrul ei de fier să văd flăcările. Mereu am iubit asta.img_0418

Atunci când voiam ceva dulce, primeam o acadea tradițională. Alergam după un băț din lemnele pentru foc, îl spălam și apoi bunica carameliza zahărul pe el. Mămăliguța cu zmeură sau albușurile făcute spumă și îmbinate cu aceeași zmeură culeasă de mine în mica găletușă din zmeurușul ce părea o pădurice în care mă pierdeam atât de des era alternativa pentru zilele de vară. Cu toate că uneori era obositor, acum mă gândesc cu drag la cât de mult îmi doream să fiu eu cea care călca căpița. Treceam prin locuri frumoase de unde vedeam peisaje superbe. Când oboseam ne mai ascundeam după copăcei iar ei se supărau. Spuneau că ii vor tăia să nu mai avem unde zăbovi la umbră. Ei aveau o mulțime de treburi de făcut, dar noi nu aveam griji.

Ne pierdeam alte ori cu privirile printre nori și căutam tot felul de asemănări ale formelor lor. Eram întinși sub un păr înalt și bătrân din curtea  celeilalte bunici . Era un loc uitat de lume, în apropierea pădurii. Îi spuneam acum câteva seri , la 21 de ani , tatălui meu că unul din visurile mele este să am o căsuță în copac acolo, în acel locșor cu brazi înalți. Visam, și nu în puține nopți, că acolo se afla un castel.DSCN2490.JPG

Străbunicul obișnuia să ne spună povești vechi care și lui îi fuseseră povestite de către părinți sau bunici. Stăteam lângă foc cu ochii ațintiți la el , curioși de timpurile trecute. Era un om cu o pasiune pentru pământ , exact ca în romanele vechi românești.img_0474

Străbunica avea în camera de oaspeți o bisericuță în miniatură din sticlă și oglinzi.  Mă păcălea adormindu-mă și lăsându-și baticul pe pernă.Eu, deschizând ochii pe jumătate , credeam că  se află acolo și dormeam mai departe, dar ea era demult afară cu muncile pământului.

img_6334-3

Una dintre cele mai drăguțe amintiri este cea în care am realizat că nu aveam de ce să plâng și că mai bine merg înapoi la somn.  Cu o seară înainte bunica îmi spusese că va merge să aducă fragi și zmeură și că voi rămâne singură, dar că ea va încuia ușa și că ma roagă să fiu cuminte, să nu plâng. Zadarnic… Odată trezită singură, lacrimile curgeau șiroaie și suspinele nu se opreau. Uitându-mă apoi pe geam în speranța că o voi zări undeva , decid să mă întorc în pat pentru că mai repede sau mai târziu ea se va întoarce. Aveam o pasiune pentru formele de pe țesăturile de pe pereții ei, miile de mărgele pe care le cosea pe portul popular și radioul ei cu luminițe colorate care îmi erau atât de dragi.img_5889-1

Alte ori îmi imaginam că vechiul delușor rotund înconjurat de fasole și plin cu straturi cu  zarzavaturi erau un părculeț. Tot acolo, în căsuța ei exista o încăpere de un 1 metru pătrat cu 2 gemulețe în care mereu mă așteptau alune de pădure. Era locul în care fugeam de fiecare dată când ajungeam la ea.

Îmi înnebuneam bunicul să mă ducă pe calul care era cam năzdrăvan dar eu iubeam să am grijă de el.IMG_1171 (3).JPGimagine0215

Pe bunicul din partea tatălui îl înnebuneam în alt mod și nu răzbea decât luându-mă cu el la munte. Îmi plăcea să strig cât pot de tare , să îmi aud ecoul. Mă simțeam fiica munților și mereu credeam că acolo se va întâmpla ceva minunat. Promit că mă voi întoarce acolo din nou… Realizez că îmi este  atât de dor…img_1006-1

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s